Calculator Aluat De Pizza

Pizza napolitană se remarcă prin centrele subțiri și marginile înalte. Făina, apa, sarea și drojdia sunt tot ceea ce este necesar pentru a face aluatul. Aluatul este o alternativă la drojdie.

Asociația Pizza Napoletana (Associazione Verace Pizza Napoletana), cu toate acestea, afirmă clar că numai drojdie trebuie folosită pentru aluat. Acesta este un punct discutabil, deoarece strămoșii noștri nu aveau acces la drojdie. Au folosit în schimb aluat pentru pizza. De asemenea, puteți dezbate autenticitatea abilității strămoșilor noștri de a face pizza. Pizza este făcută cu un nivel ridicat de gluten. Glutenul este ceea ce face posibil ca aluatul să fie subțire și întins. De asemenea, este ceea ce permite aerului să rămână prins în aluat, creând marginile deschise cu alveole minuscule. Această făină cu gluten nu a fost niciodată folosită.

Aruncă o privire la Caputo. A început să vândă făină de grâu încă din 1924. Utilizarea radioactivității sau a substanțelor toxice a permis crearea de noi soiuri de făină. Acest lucru a permis mutații genetice mai rapide, care au dus la randamente mai mari. Puteți argumenta că pizza a fost făcută din făină nouă și drojdie modernă atunci când a fost inventată. Pentru că aveți mai puține variabile de gestionat, drojdia este mult mai ușoară decât aluatul. Structura glutenului aluatului poate fi afectata de o fermentatie indelungata. Acești factori pot fi controlați cu ușurință folosind drojdie obișnuită.

Napolitanii și-au făcut întotdeauna aluatul de pizza cu o seară înainte. Aceasta este cheia pentru a crea un aluat cu o aromă deosebită. Aluatul poate fi copt întreg și totuși are un gust grozav. Enzimele speciale sunt create prin combinarea fermentației la rece și la temperatura camerei pentru a crea un aluat de pizza care are un gust complex, dar foarte plăcut.

Pentru un producător de pizza începător, este surprinzător câte ingrediente sunt necesare pentru a face aluatul de pizza. Va trebui să folosiți un procent din masa făinii pentru a determina cantitățile de ingrediente.

Este ușor să extindeți o rețetă și să faceți mai multe pizza calculând cantitatea de drojdie, sare sau apă ca procente din făină. Aceasta se numește matematica brutării. Este foarte simplu să reglați numărul de pizza pe care doriți.

Pentru două pizza mici, ai nevoie de 200 g de făină. Veți avea nevoie de mai multă făină, dar aceasta este doar o ilustrare. Nu trebuie să vă faceți griji, calculatorul este disponibil mai târziu. Ar arăta cam așa.

Pizza tipica Napoli are o masă finală de aluat care cântărește aproximativ 250 g.

Aluatul tău este alcătuit din făină. Făina potrivită poate face ca totul să meargă bine, dar făina greșită poate provoca dezastru. Un Pizzaiolo cu experiență va putea depăși unele dintre deficiențele de făină, dar un începător poate găsi în acest ingredient crucial diferența dintre marele succes și dezastru.

Regula de bază este să alegi făină bogată în proteine.

Pâinea ta ar trebui să aibă cât mai multe proteine. Făina de pâine, cunoscută și sub denumirea de făină universală, este ceea ce ar trebui să cauți. Cel cu cel mai mare conținut de proteine este cel mai bun. Proprietățile pizza vor fi mai bune dacă proteinele sunt mai mari. Natura miezului de grâu este motivul. Făina de pâine este un amestec dintre germenii miezului de grâu și endospermul acestuia. Tărâțele sunt bogate în fibre, ceea ce poate cauza probleme matricei de gluten pe care încercați să o creați. Aceasta depinde de tipul de grâu pe care îl folosiți. Endospermul poate conține mai multe proteine în unele tipuri. În Italia, pâinea Tipo 00 este folosită în mod obișnuit. Nu este Endospermul. Endosperm oferă deja făină de pâine Caputo cu aproximativ 13 grame la 100 g. În general, totuși, ar trebui să alegeți făină de pâine bogată în proteine.

Este nevoie de timp pentru ca aluatul perfect să dezvolte mai multă aromă. Acest lucru se datorează faptului că făina și apa sunt amestecate împreună pentru a începe procesul de germinare. Chiar dacă făina a fost măcinată, enzimele activate prin apă vor continua să funcționeze. Amilaza și proteaza sunt cele mai importante două enzime. Amilaza vă va descompune amidonul și îl va transforma în zaharuri care sunt mai ușor de digerat (hrană pentru drojdie). Proteaza va transforma glutenul depozitat în aminoacizi mai scurti. Nu veți vedea aceste efecte dacă drojdia este prea mare. Puteți face aluatul mai pufos dacă folosiți mai multă drojdie. Vrei ca aceste reacții să aibă loc și vor dura timp. Dacă așteptați prea mult, făina dumneavoastră se va descompune și aluatul va deveni lipicios și inutilizabil. Este important să găsim echilibrul potrivit între fermentarea prea lungă și prea scurtă.

Această rețetă a fost creată vara. Procesul de fermentare este mai rapid vara. O variație de temperatură de doar câteva grade poate face întregul proces mult mai rapid sau mai lent.

Folositi drojdia dubla iarna cand este mai rece (mai putin de 20°C). Vara folosește aceleași valori ca și rețeta. Puteți regla ora folosind apă mai rece sau mai caldă.

Pizza are o istorie lungă. Pâinele plate cu toppinguri erau consumate de vechii egipteni și romani. Acesta din urmă a avut o versiune similară de focaccia cu ulei și ierburi cu cea pe care o avem astăzi. Locul de naștere modern al pizza este în Campania din sud-vestul Italiei, unde se află orașul Napoli.

În jurul anului 600 î.Hr., a fost fondată Napoli. Napoli a fost fondată în jurul anului 600 î.Hr. ca o așezare greacă. A fost un oraș vibrant pe malul apei în anii 1700 și 1800. Deși din punct de vedere tehnic era un regat, era cunoscut pentru numărul mare de lazzaroni, lucrătorii săraci. Carol Helstosky este autoarea cărții pizza: O istorie globală și profesor asociat de istorie la Universitatea din Denver.

Acești napolitani aveau nevoie de mâncare ieftină care să poată fi mâncată rapid. Această nevoie a fost satisfăcută de pizza - pâine cu diferite garnituri care pot fi mâncate la vânzătorii ambulanți și la restaurantele informale. Helstosky subliniază că judecătorii au numit adesea obiceiurile alimentare ale italienilor „dezgustătoare”. Toppingurile gustoase care sunt atât de populare astăzi includ roșii, ulei, hamsii, usturoi și brânză.

Italia a fost unificată în 1861, iar regina Margherita și regele Umberto I au vizitat Napoli în 1889. Legenda spune că cuplul s-a plictisit de dieta lor constantă de haute bucătărie franceză și a cerut o varietate de pizza de la Pizzeria Brandi din oraș, care era înfiinţată în 1760. Pizza mozzarella era soiul preferat de care sa bucurat regină. Este o pizza acoperită cu brânză moale, roșii roșii și busuioc verde. Este posibil să nu fi fost întâmplător faptul că pizza ei preferată a avut culorile drapelului Italiei. Povestea spune că pizza Margherita a fost numită după combinația specială de topping.

Binecuvântarea reginei Margherita ar fi putut declanșa o nebunie de pizza la nivel național în Italia. Pizza nu va fi cunoscută în afara Napoli până în anii 1940.

Deși erau departe, imigranții din Napoli în Statele Unite își făceau pizza familiară și delicioasă în New York, precum și în alte orașe americane precum St. Louis, Trenton, New Haven și Boston. La fel ca milioane de europeni sosiți la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, napolitanii au venit să lucreze în fabrici. Nu căutau faima culinară. Cu toate acestea, aromele și aromele delicioase ale pizza au început să atragă destul de repede atât nenapolitanii, cât și non-italienii.

G. Lombardi's, o pizzerie din Manhattan care a fost autorizată să vândă pizza în 1905, a fost una dintre primele pizzerii americane. Vasul a fost făcut de la zero sau vândut de vânzători fără licență înainte de aceasta. Lombardi's este încă în activitate astăzi, dar nu se mai află în locația din 1905. John Mariani, critic alimentar, notează că cuptorul „are exact același cuptor ca și inițial”. Cum bucătăria italiană a cucerit lumea.

Popularitatea pizza în America a crescut pe măsură ce italo-americanii și mâncarea lor s-a mutat dintr-un loc în altul, mai ales după al Doilea Război Mondial. Nu a mai fost considerat un aliment etnic, ci a devenit o mâncare populară rapidă și distractivă. Au apărut multe versiuni regionale, non-napolitane. Acestea au inclus pizza gourmet din California cu totul, de la pui la grătar și somon afumat.

Pizza din epoca postbelică a ajuns în sfârșit în Italia și în alte țări. Mariani explică că pizza a fost adoptată de restul lumii doar pentru că era americană, la fel ca blue jeans sau rock and roll.

Avanposturile internaționale ale lanțurilor de restaurante americane precum Domino's sau Pizza Hut înfloresc astăzi în aproximativ 60 de țări. Toppingurile globale pentru pizza reflectă gusturile locale. Acestea pot include brânză Gouda din Curacao sau ouă fierte din Brazilia.